Cea mai simplă înghețată de casă




E interesant să faci cu mâna ta lucruri pe care te-ai obișnuit să le cumperi, lucruri pe care nu te-ai gândi niciodată să le faci acasă pentru că-ți închipui că e foarte foarte complicat. Cum ar fi înghețata, de exemplu. Ei bine, să faci înghețată e foarte simplu, îți trebuie doar un congelator, ingredientele potrivite, care-s puține și ceva răbdare. Iată cum am făcut eu cea mai simplă înghețată la care mă pot gândi acum:

Mai întâi am procurat ingredientele: iaurt gras (pe care l-am pus la strecurat într-o sită fină, să piardă cât mai mult din zer), lapte condensat și îndulcit (se găsește-n Carrefour ori poate fi comandat de pe site-ul oficial) și câteva linguri de dulceață de fructe (am mereu mai multe tipuri acasă, de data asta am făcut un amestec). Dacă vreți o înghețată cu un conținut de zahăr chiar mai scăzut de atât, folosiți o mână de fructe de pădure proaspete ori congelate în loc de dulceață. Ori puteți să renunțai la fructe și să aromați amestecul de lapte&iaurt cu semințele dintr-o păstaie de vanilie, o linguriță de rom sau o lingură de ciocolată neagră zdrobită cu blenderul sau rasă foarte fin.

Am amestecat iaurtul cu laptele (300 gr iaurt+200gr lapte=love).

Am pus în poveste ducețurile (fructe de pădure, combinate), cam trei-patru linguri.

Am amestecat cu blenderul, să obțin o compoziție cât mai omogenă.

Am turnat compoziția într-o tavă pe care am pus-o în congelator. Am amestecat cu furculița în compoziție pentru a rupe cristalele de gheață. Cam o dată la o oră. Am amestecat de trei ori. După patru ore, înghețata a fost bună de mâncat.

Delicioasă, dacă-mi permiteți.


   


adihadean.ro